Biserica Albă

Ctitorirea

Biserica „Sfântul Gheorghe” cunoscută și sub numele de Biserica Albă este un lăcaș ortodox ctitorit de Ștefan cel Mare în secolul al XV-lea. Edificiul este construit după bătălia de la Baia, din 14-15 decembrie 1467, dintre oștile moldovenești conduse de domnitorul Ștefan cel Mare și oștile ungurești conduse de regele Matia Corvin.

Deteriorată de-a lungul timpului, Biserica Albă din Baia a fost salvată de la dispariție prin restaurarea sa de către Comisiunea Monumentelor Istorice între anii 1907-1914.

În aceeași perioadă arhitectul Nicolae Ghica-Budești a realizat la București o copie a monumentului, concretizată în edificiul Bisericii „Sfântul Vasile cel Mare” din strada Polonă.

Biserica Albă din Baia a fost inclusă pe Lista monumentelor istorice din județul Suceava din anul 2015.

Pe această listă este specificată ca perioadă de datare secolele XV și XX.

După unele opinii, aici ar fi existat o biserică mai veche distrusă în timpul devastării orașului, din timpul bătăliei cu regele Matia Corvin al Ungariei.

O altă legendă spune că regele maghiar, rănit în luptă, a putut fugi din învălmășeala care s-a creat călăuzit de un trădător moldovean care l-a trecut munții în Transilvania. Trădătorul a fost prins și închis într-o mină părăsită din apropierea localității Bogata (aflată în vecinătate), cunoscută sub denumirea de Groapa lui Hârjap (sau Borta lui Hârjap).

Cheia cu care a fost încuiată ușa de la gura minei a fost așezată sub altarul Bisericii Albe. 

Restaurarea bisericii

Ca urmare a trecerii timpului și a situării sale în mijlocul câmpului, biserica a început să se ruineze. La mijlocul secolului al XIX-lea, proprietara moșiei Baia era boieroaica Luxița Paladi, care stăpânea și moșiile vecine Tâmpesti și Horodniceni. 

În testamentul său din 13 martie 1859, boieroaica Luxița Paladi, marchiză de Bedmar, dispunea, printre altele, ca să se rezidească biserica veche de la Baia.

 Niciunul dintre moșternitorii averii sale nu au îndeplinit voința defunctei referitoare la rezidirea bisericii vechi din Baia. În consecință, la 26 iunie 1886, Epitropia bisericii Baia (reprezentată de avocatul Alecu Avram) și preotul Vasile Zaharescu au dat-o în judecată pe Carolina Montofor și Garcia Infanta Marchiză de Bedmar cerându-i executarea legatului lăsat de Luxița Paladi în baza testamentului.

Procesul s-a tărăgănat din cauza dificultății de a se înmâna citațiile pe cale diplomatică, iar în acest timp averea Luxiței Paladi (moșiile Baia, Tîmpești și Horodniceni) a revenit, prin succesiune, minorilor Louisei și Emanoil Lemonteux, iar uzufructul părinților acestora, Matilda și Teodor Lemonteux.

Prin Decretul Regal nr. 194 din 29 noiembrie/12 decembrie 1900, Epitropia bisericii Baia a fost autorizată a primi legatul lăsat de Luxița Paladi.

Prin decizia luată de Curtea de Apel din Iași i-a obligat pe moștenitori ca să rezidească Biserica veche de la Baia în termen de 2 ani, de la data deciziei, iar în caz contrar ca să plătească Epitropiei suma de 100.000 mii lei pentru rezidirea bisericii.

Până la judecarea recursului, moștenitorii Luxiței Paladi au vândut moșiile Baia, Tâmpești și Horodniceni către Alexandru Cantacuzino-Pașcanu cu prețul de 1.400.000 lei. Tribunalul Suceava a făcut poprire asupra prețului vânzării, iar astfel cumpărătorul Alexandru Cantacuzino-Pașcanu a depus suma de 100.000 mii lei. 

Contribuția debitorului nu a fost suficientă și a fost nevoie de intervenția instituțiilor statului.

Pentru a salva Biserica Albă din Baia de la dispariția totală, Comisiunea Monumentelor Istorice a refăcut-o între anii 1907-1908, cu banii marchizei Luxița Palade de Bedmar, obținuți prin executarea dispozițiilor testamentului său. Lucrările au fost coordonate de arhitectul Nicolae Ghica – Budești.

Bolțile și turla, grav deteriorate, au fost refăcute din cărămidă. Învelitoarea a fost realizată din țiglă – solzi, ca și ocnițele de la turlă și de pe fațade. Paramentul din piatră brută de carieră a fost rostuit cu mortar ciment.

Cornișa a fost refacută din piatră simplă cioplită. După finalizarea lucrărilor, lăcașul de cult a fost resfințit la 26 aprilie 1915 de către mitropolitul Pimen al Moldovei și Sucevei.

Pe peretele vestic, în dreapta intrării, se află o placă de piatră cu următoarea pisanie: „Această sfântă și dumnezeească biserică cu hramul marelui mucenic Gheorghie zidită de fericitul întru pomenire Io Ștefan Voevod cel Mare domn al Țerii Moldovei stricându-se în cursul vremilor s’au prenoit în glorioasa și binecuvântata domnie a Maiestății sale Carol I rege și domn al României sub arhipăstoria IPS Pimen mitropolit al Moldovei și Sucevei, prin purtarea de grijă a Comisiunii Monumentelor Istorice, cu ajutor dela răposata întru fericire Luxița marchiză de Bedmar, născută Paladi în anii 1907-1914.”

În 1932 biserica a fost trăsnită și a luat foc. Pentru repararea stricăciunilor, arhitectul Ștefan Balș a fost însărcinat în 1937 să înceapă lucrările de reparații. Cutremurul din 10 noiembrie 1940 a adăugat noi pagube.

Biserica intră din nou în reparații

În timpul celui de-al doilea război mondial, biserica a avut de suferit din nou. Linia frontului trecea prin apropiere și bombardamentele din mai 1944 au dus la distrugerea completă a acoperișului și la avarierea altor părți. S-au făcut mari eforturi financiare pentru repararea sa, lăcașul de cult fiind resfințit la 15 aprilie 1945 de către protoiereul Leonida Gavrilescu (parohul Bisericii „Adormirea Maicii Domnului” din Fălticeni) și preoții Vasile Dăscălescu (parohul de Baia), Vasile Titu, Corneliu Zaharescu și diaconul Radu Dăscălescu.

Din cauza faptului că acoperișul fusese reparat provizoriu după război, acesta a trebuit refăcut în anul 1953.

Preotul paroh a făcut memorii timp de 7 ani în care a cerut ajutor pentru restaurarea bisericii.  Direcția Monumentelor Istorice își dădea acordul pentru revizuirea învelitorii. Cu acest prilej, s-a refăcut șarpanta și streașina și s-au înlocuit cele cinci ferestre. Lucrările au fost efectutate sub supravegherea preotului Radu Dăscălescu.

În anul 2002 au început lucrări de reparații la biserică sub coordonarea arhitectului Victor-Dan Kisilevici. Acesta a optat să restaureze biserica după forma din prezent.

Timp de sute de ani, Biserica din Baia era recunoscută pentru faptul că nu avea pictură, nici în interior și nici în exterior.

După 1990, un fiu al satului, Mihai Chiriac, stabilit în SUA, a avut inițiativa ca acest lăcaș de cult să fie pictat, deși acesta nu fusese niciodată pictat. În anul 2002, cu banii donați de el, s-au început lucrări de reparații la biserică. S-au reparat zidurile exterioare și acoperișul și s-a decapat tencuiala interioară în vederea executării picturii. Primindu-se aprobări din partea comisiei speciale a Patriarhiei Române, biserica a fost pictată de către prof. univ. dr. Nicolae Sava.

Pictura a fost finalizată în august 2009, prin aceasta fiind afectată nota sa de unicitate ca „biserică albă”, adică fără pictură.

Pe pereții biserici a fost pictat un tablou votiv n care apar Ștefan cel Mare, Doamna Maria și copiii Alexandru, Bogdan, Petru, Olena, Maria și Bogdan Vlad, o reprezentare a Bătăliei de la Baia și o imagine a târgului Baia (în care sunt reprezentate toate cele trei biserici monument istoric, inclusiv Catedrala Catolică).

Printre preoții parohi care au slujit în această biserică de-a lungul timpului sunt următorii: Vasile Zaharescu (1864 – 1896), Vasile Mihăilescu (1896 – ?), Mihai Zaharescu (d. 24 ianuarie 1945), Vasile Dăscălescu (1 martie 1945 – 1 februarie 1946), Radu Dăscălescu (1 februarie 1946 – 14 aprilie 1991) și Viorel Iftime.

Arhitectura bisericii

Biserica Albă este construită în plan dreptunghiular din piatră brută și cioplită. Pereții bisericii au grosimea de 1,8-2 metri. Pereții bisericii sunt în întregime din piatră neregulată, având grosimea de 1,8 până la 2 m.

Bolțile și turla sunt refăcute din cărămidă în vremea domniei regelui Carol I al României. Sub cornișă se află un rând de ocnițe care se întind pe întreg perimetrul bisericii. Ferestrele sunt mici și terminate în acoladă la partea superioară (formă ogivală).

Intrarea în biserică se face printr-o ușă amplasată pe peretele vestic. Portalul de intrare este dreptunghiular și cu chenare deviate. Între pronaos și naos se află un perete despărțitor în care se află o deschizătură de trecere. Sistemul de boltire al naosului este cel obișnuit în arhitectura bisericească moldovenească.

În dreptul naosului se află două abside laterale de formă semicirculară înscrise în grosimea zidurilor și marcate în exterior exclusiv prin rezalite.

În absidele laterale se află câte o fereastră terminată în acoladă la partea superioară. Absida altarului este semicirculară și ușor decroșată față de restul construcției, formându-se astfel cele două nișe (proscomidiarul și diaconiconul). Sub fereastra altarului, în ax, se află un picior de contrafort.

Deasupra naosului se află o turlă de formă octogonală, executată în întregime din cărămidă. Turla are patru ferestre în cele patru puncte cardinale și este sprijinită de patru contraforturi mici așezate pe diagonală. Ea se înalță pe două baze: prima pătrată și a doua stelată (cu 12 colțuri).

Deasupra ferestrelor și pe ambele baze se află firide încheiate în semicerc la partea superioară.